728x90

468x60

Marsul Învierii la Timişoara 16 aprilie 2012

Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate „Isus Speranţa României”, cu sediul în Timişoara, str. Căpitan Dan nr. 23, în colaborare cu bisericile creştine din Timişoara organizează luni, 16 aprilie 2012 de la ora 15, cea de-a XXI-a ediţie a manifestării creştine “MARŞUL ÎNVIERII”, şi totodată cea de-a patra ediţie a Marşului Învierii organizat după plecarea în veşnicie a pastorului Petru Dugulescu, cel care a avut viziunea de a organiza această acţiune în cadrul căreia sunt reuniţi toţi creştinii din România, indiferent de confesiunea religioasă. Marşul Învierii este o acţiune cu caracter interconfesional fiind recunoscută atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional, având drept scop proclamarea în mod public a Învierii Domnului nostru Isus Cristos. 
Procesiunea va începe în faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara, unde după o scurtă introducere, se va rosti o rugăciune, iar apoi toţi cei prezenţi se vor deplasa pe traseul tradiţional: Primărie – Consiliul Judeţean Timiş – urmand ca la Biserica Penticostala Elim din Timisoara sa aiba loc un serviciu de evanghelizare.

La fiecare instituţie se vor face opriri şi se va citi un text biblic, iar unul dintre liderii bisericilor creştine din Timişoara va înălţa o rugăciune de mulţumire şi binecuvântare. Pe traseul amintit, fanfarele reunite ale mai multor biserici vor intona imnuri dedicate acestui eveniment.

« PREV
NEXT »

Niciun comentariu