La Clubul Biblic de vacanţă copiii au învăţat că întreg universul este creaţia lui Dumnezeu şi că fiecare este o fiinţă unică creată de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui, au învăţat că Domnul Isus vrea să fie prietenul fiecărui copil şi că este cu ei în orice clipă a vieţii. Pe lângă lecţiile biblice, copiii au învăţat versete din Biblie, cântece, au lucrat diferite obiecte legata de tema din ziua respectivă şi au participat la jocurile sportive.
Clubul Biblic de Vacanţă s-a încheiat cu serbarea copiilor care a avut loc duminică, 15.07.2012 la Căminul Cultural din Lugojel. La serbare au venit copiii însoţiţi de părinţii lor. aceştia au putut auzi versetele şi cântecele învăţate în cele 3 zile la Clubul Biblic şi au auzit Evanghelia care a fost vestită prin cântare şi predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Cântările au fost susţinute de tinerii Bisericii Creştine Baptiste „BETEL” din Lugojel conduşi de fr. Alin Bărbos, iar Cuvântul domnului a fost vestit de către fr. păstor Nelu Bărbos. La sfârşitul programului toţi copiii au primit diplome şi un mic cadou ca amintire pentru participarea la Clubul Biblic de vacanţă. Mulţumim pe această cale şi fr. Emanuel Olariu pentru sprijinul acordat.
Dorim ca Dumnezeu să binecuvinteze fiecare copil şi adult din Lugojel care a auzit Evanghelia şi ne rugăm ca Duhul Sfânt să lucreze mântuire în inimile lor.
Alina Bărbos
Sursa: baptist-tm.ro
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu