
În anul 1989, cu ocazia sărbătorii Floriilor, Biserica Baptistă din Pâncota l-a ales pastor și a fost ordinat. A fost urmărit de securitate, i s-a întocmit un dosar penal, urmând ca în luna decembrie să fie judecat și condamnat, dar Dumnezeu a schimbat istoria și a fost scăpat de o condamnare nedreaptă.
În data de 3 februarie 1990 a fost fondată Biserica Baptistă Maranata, împreună cu un grup de 136 credincioși. În toamna aceluiași an au inceput lucrările pentru construcția edificiului în care ne aflăm acum, iar în 6 august 1995 a fost inaugurat. Fiind hăruit de Dumnezeu cu darul de evanghelist, pe măsură ce se înalțau zidurile, biserica creștea spiritual și numeric, astfel că în anul 2000 biserica numara peste 1000 de membri.
Doru Popa a studiat cu BEE (Biblical Extensive Education), o școală teologică “subterană” în vremea Comunismului, într-un grup de 7 laici. La inițiativa fratelui Nicolae Gheorghiță, acesta a fost primul grup de laici din țară care a studiat în acest fel. Din cei șapte, cinci au devenit păstori. Ce a fost special la acest grup este că fiecare din cei șapte implicați în direct cu profesorii americani, au condus alte grupuri (generatia a-II-a). S-a produs astfel o multiplicare care a cuprins în mare parte vestul țării.
Fiind o persoană sensibilă la nevoile semenilor și dornică să ajute, Dumnezeu i-a dat înțelepciunea și capacitatea de a fonda o clinică creștină și un orfelinat. De asemenea, Dumnezeu i-a scos în cale oameni cu potențial financiar din SUA și Marea Britanie, care i-au sprijinit proiectele și l-au susținut continuu, moral și financiar.
Tot din dorința de a ajuta, a avut o contribuție majoră în cadrul Comunității Bisericilor Baptiste “Valea Crișului Alb” și a sprijinit Liceul Baptist “Alexa Popovici”, mai ales, în perioada construcției.
Fiind cunoscut în oraș, a fost solicitat să candideze ca primar al orașului Arad, ocupând această funcție în perioada 2000-2004. Având un spirit altruist a fost gata să ajute, în limita posibilităților, pe toti cei ce l-au solicitat. Prin Asociația de Caritate ”Maranata” a ajutat copiii orfani, iar prin clinica creștină ”Soteria” a ajutat bolnavii cu medicamente.
A fost implicat în lucrarea de vestire a Evanghelie în multe biserici din țară, iar după revoluție, și în străinatate. A predicat, cu pasiune și eficiență, până în ultima zi a vieții. În data de 21 februarie, la slujba de înmormântare a fratelui Dorel Popa, clădirea bisericii Maranata s-a dovedit a fi neîncăpătoare. Credincioși din toate confesiunile, reprezentanți din diverse domenii de activitate, oficiali din administrația locală cât și înalți demnitari au umplut până la refuz sanctuarul, culoarele și chiar holurile generoase ale bisericii. Se estimează faptul că în zilelele de priveghi și înmormântare au trecut pe lângă catafalcul fratelui Doru peste 6000 de persoane, și cam tot atâția utilizatori au urmărit transmisiunile online.
Serviciul de înmormântare a fost oficiat de Otniel Bunaciu (președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România și președinte al Federației Europene Baptiste), Ionel Tuțac (secretar general al Uniunii BCB din România), Pavel Riviș Tipei (președintele Uniunii Bisericilor Penticostale din România), Ilie Țundrea (pastor al Universității Emanuel din Oradea), pastorul irlandez, Tom Lewis, prieten intim al familiei Popa încă din anii ’70, Romică Iuga (președinte al Comunității Bisericilor Creștine Baptiste din Arad), Ben Oni Ardelean (senator în parlamentul României, care a fost purtătorul de cuvânt al tuturor politicienilor prezenți), Sandu Popa (unul dintre cei mai apropiați prieteni ai familei), Petru Vidu (președinte al Comunității Bisericilor Creștine Baptiste din Bihor). Mesajul principal a fost proclamat, în mod ireproșabil, de Onisim Mladin, pastor al Bisericii Dragostea din Arad.
Daniel Cojiță, pastor Biserica Creștină Baptistă Maranata Arad
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu